Cioburi

Uneori ma privesc in oglinda
si vad cum chipul mi se transforma
treptat in  sticla,sticla ce asteapta 
sa se sparga din clipa in clipa..
Da,uneori ma simt ca o sticla sparta
si incep sa strang cioburile

dar nu ma pot apropia de ele 
pt ca sufletul striga dinlauntrul 
meu si spune sa le las acolo.
Atunci totul in jurul meu 
se trezeste la realitate
si aud doar soapte,
imi vorbesc lucrurile fara viata
cele care sunt prietenele mele 
de la un timp,cele care ma asculta 
asa cum si eu le ascult.
Nu e nebunie,e singuratate..
am nevoie de putere pentru a strange cioburile,
nu le pot lasa acolo,nu imi pot parasii chipul,
nu chipul pe care il iubeai odata.